Astăzi, 8 iunie, Rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorilor (CPC) și Comisia Europeană au transmis o nouă scrisoare către WhatsApp, prin care aceasta este invitată să ia măsuri pentru a răspunde preocupărilor rămase în ceea ce privește actualizările privind condițiile sale de furnizare a serviciilor și politica de confidențialitate și să informeze în mod clar consumatorii cu privire la modelul lor de afaceri.
În special, WhatsApp este invitată să arate modul în care intenționează să comunice orice actualizări viitoare ale condițiilor sale de utilizare și să facă acest lucru astfel încât consumatorii să poată înțelege cu ușurință implicațiile unor astfel de actualizări și să poată decide în mod liber dacă doresc să utilizeze în continuare WhatsApp după aceste actualizări.
De asemenea, societății i se solicită să clarifice dacă obține venituri din politicile comerciale referitoare la datele utilizatorilor.
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „WhatsApp trebuie să se asigure că utilizatorii înțeleg ceea ce acceptă și modul în care datele lor cu caracter personal sunt utilizate în scopuri comerciale, în special pentru a oferi servicii unor parteneri de afaceri. Mă aștept în continuare ca WhatsApp să respecte pe deplin normele UE care protejează consumatorii și drepturile lor fundamentale.”
O primă scrisoare s-a trimis în ianuarie 2022, deoarece mai multe actualizări ale condițiilor sale de utilizare efectuate în 2021 au fost problematice pentru consumatori. Ca răspuns, WhatsApp a demonstrat că a furnizat utilizatorilor informațiile necesare cu privire la astfel de actualizări, inclusiv prin intermediul unor notificări în aplicație sau al serviciului său de asistență.
Cu toate acestea, informațiile sunt furnizate de WhatsApp într-un mod insistent și sunt considerate insuficiente și derutante pentru utilizatori. WhatsApp are acum la dispoziție o lună pentru a le demonstra autorităților de protecție a consumatorilor că practicile sale respectă legislația UE privind protecția consumatorilor. Mai multe informații despre modul în care Comisia colaborează cu autoritățile de protecție a consumatorilor pentru a investiga și a combate încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor pot fi găsite aici.
Comisia a publicat recent un raport care prezintă o imagine de ansamblu a acțiunilor anterioare ale acestei rețele, cuprinzând o analiză prospectivă a tendințelor pieței care afectează drepturile consumatorilor și asupra căruia rețeaua CPC își va concentra activitățile în următorii doi ani.
Detalii
- Data publicării
- 8 iunie 2022
Date de contact
Christian Wigand
- Nume
- Christian Wigand
- christian [dot] wigandec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- + 32 2 296 22 53
Katarzyna Kolanko
- Nume
- Katarzyna Kolanko
- katarzyna [dot] kolankoec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- + 32 2 296 34 44
Cristina Torres Castillo
- Nume
- Cristina Torres Castillo
- cristina [dot] torres-castilloec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- + 32 2 29 90679