Comisia Europeană salută votul de astăzi, 10 februarie, al Parlamentului European, care confirmă acordul politic la care s-a ajuns în decembrie 2020 referitor la Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență. Acest vot marchează un pas important în direcția punerii la dispoziția statelor membre a unor împrumuturi și granturi în valoare de 672,5 miliarde EUR în sprijinul reformelor și al investițiilor.
Mecanismul de redresare și reziliență este elementul central al Instrumentului de redresare al Uniunii Europene NextGenerationEU, planul menit să permită UE să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19. Mecanismul va avea un rol decisiv în a asigura redresarea Europei de pe urma impactului economic și social al pandemiei, o mai mare reziliență a economiilor și a societăților din UE și avansarea pe calea tranziției verzi și digitale.
Planurile de redresare și reziliență
Aprobarea Parlamentului European creează premisele pentru ca Mecanismul de redresare și reziliență să intre în vigoare în a doua jumătate a lunii februarie. Statele membre vor putea apoi să își prezinte în mod oficial planurile naționale de redresare și reziliență, care vor fi evaluate de Comisie și adoptate de Consiliu. Planurile de redresare și reziliență prezintă reformele și proiectele de investiții publice care vor fi sprijinite de Mecanismul de redresare și reziliență. Comisia este deja angajată într-un dialog intens cu toate statele membre cu privire la elaborarea acestor planuri.
O prefinanțare de 13 % din suma totală alocată statelor membre va fi pusă la dispoziție după aprobarea planurilor de redresare și reziliență, asigurându-se astfel faptul că fondurile oferite prin Mecanismul de redresare și reziliență vor ajunge cât mai curând posibil acolo unde este nevoie de ele.
Structura și obiectivele Mecanismului de redresare și reziliență
Mecanismul de redresare și reziliență este structurat în jurul a 6 axe principale: tranziția verde; transformarea digitală; coeziunea economică, productivitatea și competitivitatea; coeziunea socială și teritorială; reziliența sanitară, economică, socială și instituțională; politicile pentru generația următoare.
Mecanismul va permite UE să își atingă până în 2050 obiectivul în materie de neutralitate climatică și să avanseze pe calea tranziției digitale, creând totodată locuri de muncă și stimulând creșterea economică. Un procent de cel puțin 37 % din sumele alocate pentru investiții și reforme în planurile naționale de redresare și reziliență ar trebui să fie dedicat obiectivelor climatice. Cel puțin 20 % din sumele alocate pentru investiții și reforme din fiecare plan național ar trebui să fie dedicate tranziției digitale.
Mecanismul de redresare și reziliență va ajuta, de asemenea, statele membre să răspundă în mod eficace provocărilor identificate în recomandările adresate fiecărei țări în cadrul semestrului european de coordonare a politicilor economice și sociale.
Etapele următoare
Consiliul trebuie acum să aprobe în mod oficial acordul convenit, care urmează apoi să fie semnat de președintele Consiliului ECOFIN și de președintele Parlamentului European. Regulamentul va fi apoi publicat în Jurnalul Oficial, urmând să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării. Comisia speră că toate aceste proceduri necesare vor fi finalizate la timp pentru ca Mecanismul de redresare și reziliență să poată intra în vigoare în a doua jumătate a lunii februarie.
Declarațiile membrilor colegiului:
Președinta Ursula von der Leyen a declarat: Este esențial să învingem virusul cu ajutorul vaccinurilor, însă avem, de asemenea, datoria să ajutăm cetățenii, întreprinderile și comunitățile să iasă din criza economică. Mecanismul de redresare și reziliență va mobiliza 672,5 miliarde EUR în acest scop, prin investiții care vor sprijini tranziția verde și transformarea digitală a Europei, precum și reziliența sa pe termen lung, în beneficiul tuturor. Salut votul pozitiv al Parlamentului European, acesta reprezentând un pas important în direcția activării Mecanismului de redresare și reziliență.
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: Acest mecanism oferă țărilor UE șansa unică de a-și reconstrui și regândi economiile astfel încât să fie pregătite pentru lumea de după pandemia de COVID. Ni se oferă ocazia să consolidăm reziliența Europei și să îmbrățișăm un viitor mai digital și mai ecologic. Pentru aceasta avem nevoie de investiții și reforme adecvate. Pentru a se redresa în urma crizei și a face față provocărilor secolului 21, statele membre ar trebui să profite de oportunitățile oferite de finanțarea furnizată de Mecanismul de redresare și reziliență pentru a elimina blocajele din economiile lor și a insufla un nou elan unor politici și practici învechite. Îndemnăm statele membre să colaboreze în continuare strâns cu Comisia pentru a elabora planuri solide și credibile de redresare și reziliență, astfel încât să putem pune la dispoziție fondurile cât mai curând posibil. Mulțumesc Parlamentului European pentru sprijinul acordat și pentru rapiditatea cu care a aprobat Mecanismul de redresare și reziliență.
Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a declarat: Votul de astăzi din Parlamentul European ne aduce cu un pas mai aproape de momentul intrării în vigoare a Mecanismului de redresare și reziliență. Sub șocul teribil al pandemiei, Europa a făcut un pas istoric înainte. Am făcut un lucru care era de neconceput acum nici un an: am creat un instrument comun, finanțat prin emisiunea comună de titluri de datorie, care urmărește atingerea unui obiectiv comun. Timp de mai multe luni, Comisia a colaborat intens cu guvernele naționale, acompaniindu-le în procesul de elaborare a planurilor de redresare și reziliență. Acum trebuie cu toții să ne intensificăm eforturile și să ne asigurăm că profităm de această ocazie unică pentru a ne transforma economiile, spre binele comun al tuturor europenilor.
Pentru informații suplimentare
Mecanismul de redresare și reziliență: Întrebări și răspunsuri
Fișă informativă privind Mecanismul de redresare și reziliență
Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență (versiunea prezentată plenului PE)
Site-ul web dedicat Mecanismului de redresare și reziliență
Site-ul web dedicat Grupului operativ pentru redresare și reziliență (RECOVER)
Date de contact pentru presă
Marta WIECZOREK
Telefon +32 2 295 81 97
Adresă marta [dot] wieczorekec [dot] europa [dot] eu (marta[dot]wieczorek[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Enda MCNAMARA
Telefon +32 2 296 49 76
Adresă Enda [dot] Mcnamaraec [dot] europa [dot] eu (Enda[dot]Mcnamara[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Detalii
- Data publicării
- 10 februarie 2021