Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 28 septembrie 2022
  • 9 min de lectură

Comisia ia măsuri pentru o mai bună protecție împotriva expunerii la azbest și pentru a asigura un viitor fără azbest

Azbestul este o substanță extrem de periculoasă, cancerigenă, care este încă prezentă în multe dintre clădirile noastre și este responsabilă în UE de multe decese care pot fi evitate. 

Azbest

Astăzi, 28 septembrie, Comisia prezintă o abordare cuprinzătoare pentru o mai bună protecție a oamenilor și a mediului împotriva azbestului și pentru a asigura un viitor fără azbest.

Pachetul include:

Deși toate formele de azbest sunt interzise în UE încă din 2005, azbestul rămâne prezent în clădirile mai vechi. Acesta reprezintă o amenințare la adresa sănătății, în special atunci când se intervine asupra materialelor care conțin azbest, iar fibrele sunt eliberate și inhalate, de exemplu în timpul renovărilor.

78 % din formele de cancer profesional recunoscute în statele membre sunt legate de azbest. Atunci când sunt inhalate, fibrele de azbest din aer pot cauza, de exemplu, mezoteliom și cancer pulmonar, cu un decalaj mediu de 30 de ani între expunere și primele semne de boală.

Prin urmare, abordarea riscurilor pentru sănătate prezentate de expunerea la azbest este esențială pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediul, asigurând, în același timp, condiții de viață și de muncă decente. Acest lucru este și mai relevant în contextul tranziției verzi și al obiectivelor ambițioase ale UE de a crește rata de renovare a clădirilor. Renovările vor îmbunătăți condițiile de sănătate și de viață ale locuitorilor și vor reduce facturile la energie ale acestora. Cu toate acestea, ele vor crește, de asemenea, riscurile de expunere la azbest, în special pentru lucrătorii din construcții.

Acțiunile prezentate astăzi fac parte din pilonul de prevenire al Planului european de combatere a cancerului și vor contribui la obiectivele Pactului verde european, ale Planului de acțiune privind reducerea la zero a poluării și ale Pilonului european al drepturilor sociale.

Eforturi pentru un viitor fără azbest pentru toți

Pentru o mai bună protecție împotriva expunerii la azbest și pentru a preveni riscurile pentru generațiile viitoare, Comisia stabilește o abordare cuprinzătoare în materie de sănătate publică pentru:

  • O mai bună sprijinire a victimelor bolilor cauzate de azbest.
  • O mai bună protecție a lucrătorilor împotriva expunerii la azbest. Comisia urmează:
  • să propună astăzi o revizuire a Directivei privind azbestul la locul de muncă pentru a reduce semnificativ valoarea-limită de expunere profesională la azbest;
  • să actualizeze orientările pentru a sprijini statele membre, angajatorii și lucrătorii în vederea punerii în aplicare a directivei revizuite; precum și
  • să lanseze o campanie de sensibilizare cu privire la eliminarea azbestului în condiții de siguranță.
  • Îmbunătățirea informațiilor privind azbestul din clădiri. Comisia urmează:
  • să prezinte o propunere legislativă privind screeningul și înregistrarea azbestului din clădiri. Statelor membre li se va solicita să elaboreze strategii naționale pentru eliminarea azbestului; precum și
  • să propună o abordare în materie de reglementare pentru a introduce jurnale digitale ale clădirilor pentru o mai bună partajare și utilizare a datelor referitoare la clădiri, de la proiectare până la construcție și demolare. 
  • Asigurarea eliminării azbestului în condiții de siguranță și a reducerii la zero a poluării. Comisia urmează:

O finanțare semnificativă din partea UE este disponibilă pentru a sprijini statele membre în ceea ce privește prevenția, tratamentul medical, renovările și eliminarea azbestului în condiții de siguranță prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență, al Fondului social european Plus și al Fondului european de dezvoltare regională.

De asemenea, UE va continua să joace un rol de lider în lupta globală împotriva azbestului, de exemplu în contextul Conferinței părților la Convenția de la Rotterdam, al Organizației Internaționale a Muncii, al G7 și al G20.  

Protecția lucrătorilor împotriva expunerii la azbest

Lucrătorii sunt cei mai susceptibili de a fi expuși la azbestul cancerigen. Pentru a îmbunătăți protecția acestora, Comisia prezintă astăzi o propunere de modificare a Directivei privind azbestul la locul de muncă. Aceasta include o scădere a limitei de expunere la azbest la locul de muncă la 10 ori mai mică decât valoarea actuală [de la 0,1 fibre pe centimetru cub (f/cm³) la 0,01 f/cm³], pe baza celor mai recente evoluții științifice și tehnologice.

Alături de acțiunile de sensibilizare și de alte îmbunătățiri în materie de prevenție și tratament medical, prezenta propunere va contribui la îndeplinirea obiectivului UE de combatere a cancerului. De asemenea, aceasta creează condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în întreaga UE, reducând în același timp costurile asistenței medicale legate de tratamentul medical.

Etapele următoare

Comisia invită toate instituțiile UE, statele membre, partenerii sociali și alte părți interesate să accelereze acțiunile de atingere a obiectivului unei Uniuni Europene fără azbest pentru generațiile actuale și viitoare. Propunerea Comisiei de modificare a Directivei privind azbestul la locul de muncă va fi discutată de Parlamentul European și de statele membre, Comisia solicitând o aprobare rapidă. Odată adoptată, statele membre vor avea la dispoziție doi ani să transpună directiva în dreptul național.

Declarațiile membrilor Colegiului:

Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat: „Anul trecut ne-am angajat în fața Parlamentului European să răspundem apelurilor importante la acțiune din raportul său privind protecția lucrătorilor împotriva expunerii la azbest. Un an mai târziu, Comisia prezintă o serie de măsuri care nu numai că vor oferi o mai bună protecție a lucrătorilor, ci vor face un pas uriaș către o Europă fără azbest. 78 % din formele de cancer profesional recunoscute în statele membre sunt legate de azbest. Directiva de modificare pe care o propunem astăzi va reduce drastic nivelurile de expunere a lucrătorilor și va oferi formare și orientare angajatorilor.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Prevenția este mai eficace decât orice tratament împotriva cancerului. Deoarece 40 % din cancere pot fi prevenite, aceasta este cea mai eficientă strategie pe termen lung. Ca parte a acțiunilor din cadrul Planului european de combatere a cancerului, intenționăm să contribuim în mod semnificativ la prevenirea cancerului prin reducerea expunerii la substanțele periculoase – azbestul fiind una dintre acestea. Propunerile de astăzi reprezintă un alt rezultat important al Planului nostru de combatere a cancerului și un alt pas în eforturile noastre de a construi o uniune europeană a sănătății puternică.”

Context

Acțiunile prezentate în comunicarea de astăzi sunt urmarea Rezoluției Parlamentului European din 20 octombrie 2021 referitoare la protecția lucrătorilor împotriva expunerii la azbest. Acest lucru este în conformitate cu angajamentul președintei von der Leyen din orientările sale politice de a răspunde în mod corespunzător rezoluțiilor adoptate în temeiul articolului 225 din TFUE, cu respectarea deplină a principiilor proporționalității, subsidiarității și unei mai bune legiferări.

Reducerea efectivă a expunerii la substanțele cancerigene, cum ar fi azbestul, face parte din Planul european de combatere a cancerului și din Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării ale Comisiei. În programul său de lucru pentru 2022 și în cadrul strategic al UE privind sănătatea și securitatea la locul de muncă 2021-2027, Comisia a anunțat o propunere de reducere a limitei existente de expunere profesională la azbest. Cetățenii UE au subliniat, de asemenea, importanța unei revizuiri a Directivei privind azbestul la locul de muncă în cadrul Conferinței privind viitorul EuropeiPropunerea de astăzi este rezultatul unui amplu proces de consultare, care ia în considerare consultarea în două etape a partenerilor sociali, precum și colaborarea strânsă cu oamenii de știință, cu reprezentanții lucrătorilor, cu angajatorii și cu statele membre.

Cancerul profesional este prima cauză a deceselor profesionale în UE, 78 % din cancerele profesionale recunoscute fiind legate de azbest. Numai în 2019, în UE s-au înregistrat peste 70,000 de decese din cauza expunerii anterioare la azbest la locul de muncă. Se estimează că între 4,1 și 7,3 milioane de lucrători sunt expuși în prezent la azbest, dintre care 97 % lucrează în construcții și 2 % în domeniul gestionării deșeurilor. Pentru a elimina riscurile generate de azbest, UE a luat măsuri în ultimii 40 ani pentru a limita și apoi a interzice orice utilizare a azbestului începând cu 2005.

Cu toate acestea, având în vedere că peste 220 de milioane de unități de clădire au fost construite înainte de interdicție, este probabil ca multe dintre acestea să conțină în continuare azbest și să reprezinte o amenințare la adresa sănătății. De asemenea, este în continuare necesar să se gestioneze și să se elimine deșeurile care conțin azbest. Strategia privind valul de renovări ale clădirilor, care vizează cel puțin dublarea ratei anuale de renovare a clădirilor până în 2030, subliniază și mai mult importanța unei abordări cuprinzătoare a combaterii problemei azbestului. Propunerea de revizuire a Directivei privind performanța energetică a clădirilor, prezentată în decembrie 2021, subliniază, de asemenea, faptul că statele membre trebuie să sprijine modernizarea performanței energetice a clădirilor existente pentru a contribui la realizarea unui mediu interior sănătos, inclusiv prin eliminarea substanțelor periculoase, cum ar fi azbestul.

Pentru informații suplimentare

Întrebări și răspunsuri: către un viitor fără azbest

Fișă informativă: protecția împotriva expunerii la azbest

Comunicare privind eforturile pentru un viitor fără azbest

Propunere de modificare a Directivei privind azbestul la locul de muncă

Detalii

Data publicării
28 septembrie 2022

Date de contact

Veerle NUYTS

Nume
Veerle NUYTS
E-mail
Veerle [dot] NUYTSatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 299 63 02

Flora MATTHAES

Nume
Flora MATTHAES
E-mail
flora [dot] matthaesatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 298 39 51