Comisarul european Nicolas Schmit a declarat: „Românii i-au primit în casele lor pe cei care fug din calea războiului brutal din Ucraina, motiv pentru care ne exprimăm recunoștința față de ei și solidaritatea noastră cu România. În timpul vizitei mele de două zile, voi avea ocazia de a explica opțiunile de finanțare din fonduri UE disponibile pentru primirea de refugiați și pentru integrarea lor în educație, formare și pe piața forței de muncă. Voi discuta, de asemenea, despre situația economică și socială a României cu guvernul, parlamentul și partenerii sociali, în special despre măsurile de consolidare a coeziunii sociale. Și voi sublinia importanța finalizării planului național de punere în aplicare a Garanției europene pentru copii.”
În cursul vizitei sale, demnitarul va exprima solidaritatea UE cu România în ceea ce privește primirea refugiaților din Ucraina, va purta discuții cu privire la reformele sociale și investițiile în planul de redresare și reziliență al României, precum și la planul național de acțiune al României pentru punerea în aplicare a Garanției europene pentru copii.
Înaltul oficial european se va întâlni cu reprezentanți ai guvernului, ai parlamentului național, ai organizațiilor neguvernamentale, ai partenerilor sociali și va vizita două proiecte sociale. Comisarul Schmit va avea întâlniri cu dl. Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, cu dl. Marius Budăi, ministrul muncii și solidarității sociale și cu dl. Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene.
Comisarul va participa, de asemenea, la o reuniune comună a Comisiei pentru muncă și protecție socială și a Comisiei pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului. Va avea, de asemenea, întâlniri cu autorități locale și cu reprezentanți ai ONG-urilor.
Vineri, 1 aprilie, comisarul Schmit seva întâlni cu parteneri sociali (reprezentanți ai angajatorilor și ai sindicatelor). Va vizita o școală din București care a primit copii care au fugit din Ucraina invadată de către Rusia, împreună cu dl. Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. Comisarul va vizita apoi Școala profesională Concordia, un ONG cofinanțat prin Fondul social european (FSE), care sprijină copiii, tinerii și familiile aflate în dificultate astfel încât aceștia să poată avea o viață mai autonomă și care sprijină, în prezent, refugiații ucraineni.
- drepturi sociale
- joi, 31 martie 2022, 09:00 - vineri, 1 aprilie 2022, 17:00 (EEST)
Informații practice
- Când
- joi, 31 martie 2022, 09:00 - vineri, 1 aprilie 2022, 17:00 (EEST)
- Limbi
- română
Descriere

Joi, 31 martie 2022
09:00 – 09:30 – Întâlnire cu dl. Nicolae Ciucă, prim-ministrul României
09:45 – 10:30 – Întâlnire cu dl. Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene
15:30 – 16:30 – Întâlnire cu dl. Marius Budăi, ministrul muncii și solidarității sociale
16:30 – 17:00 - Declarații de presă comune ale comisarului european Nicolas SCHMIT și ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi – Palatul Parlamentului (Camera Deputaților) - Sala Nicolae Iorga, nivel P
Persoană de contact din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale:
Aurelia Alexe – Tel. +40 740 562 751
Vineri, 1 aprilie 2022
13:30 - 14:30 – Vizită la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, București
15:30 – 17:00 – Vizită a Organizației umanitare CONCORDIA, Centura de Vest, Ploiești
Date de contact
Punct de contact pentru presă
- Nume
- Alexandru OANCEA
- Alexandru.OANCEA@ec.europa.eu
- Număr de telefon
- +40726043691